Prelucratul-Pieptănatul- Hacelatul și Împletitul - Cânepii.

Muzeul Etnografic "Anton Badea" - Reghin - Galerie Foto. 🌿☘️🍀🌱🪴

Prelucrarea cânepii

Cânepa este una dintre cele mai vechi plante cultivate în țara noastră, fiind utilizată în principal pentru obținerea fibrelor folosite la confecționarea țesăturilor. Cantitatea de cânepă cultivată anual, acoperea necesarul de îmbrăcăminte al unei familii și necesarul pentru confecționarea textilelor folosite în casă și gospodărie. Țesăturile de cânepă erau incluse și în zestrea fetelor. Începând cu anii ’60 apare scăderea constantă a culturii acestei plante. Procesul lung și obositor de cultură și obținere a fibrelor, precum pătrunderea materialelor textile industriale, au determinat, într-o oarecare măsură, eliminarea culturii.

Recoltarea cânepii, are implicații directe în calitatea fibrei. Culoarea, elasticitatea, duritatea și rezistența sunt afectate de gradul de maturitate a plantei. În Transilvania, cânepa de vară și de toamnă se recoltau separat, ambele fiind culese în momentul când planta ajungea la maturitate, în luna iulie – cea de vară și în august cea de toamnă.

”Mănușile” (snopii) de cânepă după ce erau culese, se puneau la uscat câteva zile, rezemate de gard în poziție verticală. Uscarea se făcea pentru îndepărtarea frunzelor și a inflorescenței plantei. După uscare avea loc topitul cânepii, o operațiune de separare a fibrelor de tulpină prin păstrarea plantelor în apă, pe o perioadă determinată. După încheierea topirii, fiecare mănușă se spăla în apă curgătoare, până ce erau eliminate frunzele și materia verde degradată. Uscarea cânepii după spălare, se făcea prin răsfirarea ei la loc însorit pe gard.

Fibrele erau extrase apoi prin ruperea unui mănunchi de tulpini lemnoase, sau prin tragerea fibrelor cu mâna. Acestor două metode de extragere a fibrelor, cronologic le- a urmat melițatul cu melița. Operațiunea de melițare presupunea trecerea mănușii de cânepă între limbă și șanțul meliței, ruperea părții lemnoase și eliberarea fibrei.

Pieptănatul cânepii era următoarea etapă prin care fibrele se pregăteau pentru tors. Pentru pieptănatul cânepii se foloseau trei piepteni, de diferite dimensiuni. În urma acestei perieri se obțineau trei categorii de fibre, definite în grosime și lungime: ,,fuiorul”; ,,urzeala”; ,,câlții”. Torsul cânepii era o operațiune dificilă, datorită asprimii și grosimii fibrei. Fibra de cânepă fiind mai lungă decât cea de lână, caierul avea o formă alungită, legându-se pe jumătatea superioară a furcii. Cânepa se torcea numai răsucit, într-o singură direcție, astfel că ”jirebiile” de cânepă se păstrau împletite, evitându-se încâlcirea firelor.

Pieptănatul cânepii

În procesul de prelucrare a cânepii, pieptănatul era o etapă realizată de către femei, de cele mai multe ori. Pentru pieptănatul cânepii se foloseau piepteni speciali, fiind confecționați din lemn, având pe toată lățimea unui capăt, două rânduri de dinți, atât din fier cât și din lemn. Dinții erau fixați direct pe lemnul piaptănului, la o distanță egală unul față de celălalt, stabiliți la baza lor printr-o bară de metal.

După ce cânepa fusese prelucrată cu melița, urma pieptănarea acesteia, până când firul devenea mătăsos și se strângea în fuioare. Din perierea fuiorului se obțineau fibre de categorii diferite:

1. Fuiorul format din fibre lungi, subțiri care erau folosite la torsul firelor pentru urzeala pânzei,având calitatea cea mai bună, din care se confecționa apoi, îmbrăcămintea de sărbătoare. Fuiorul rezultat din pieptănare, era înnodat la mijloc pentru a nu se încâlci fibrele, fiind păstrat astfel până la tors.

2. Urzeala constituia a doua calitate de fibre, fiind folosite la îmbrăcămintea de zi cu zi, sau la realizarea unor țesături de uz casnic. Câlții erau fibre scurte, de dimensiune medie sau groasă, fiind folosiți la țesături de uz gospodăresc. Aceste fibre erau scurte ca și dimensiune, comparativ cu celelalte, iar după periere se păstrau înnodate la un singur capăt.

Până la toarcere, fuioarele erau depozitate în cămară, agățate de grinzi, pentru a fi bine aerisite și se păstrau după tors împletite pentru a evita încâlcirea lor.

Bibliografie : Florica Zaharia, Textile tradiționale din Transilvania Tehnologie și estetică, Suceava, 2008

Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea” reprezentând: prelucratul, pieptănatul, hecelatul și împletitul cânepii la Ibănești Pădure, Mureș, în 1963!

Dacă ți-a plăcut acest articol nu uita să apeși butoanele de Like, Share & Subscribe - Optional Upgrade.

Poți lăsa și un feedback alături de un comentariu - Mulțumesc 🙏