Duelul Mignonilor
27 Aprilie, 1578
Acum 448 de ani, pe data de 27 aprilie 1578, a avut loc Duelul mignonilor (cunoscut și ca Duelul favoriților), unul dintre cele mai faimoase dueluri din istorie, între trei favoriți ai regelui Henric al IIl-lea al Franței şi trei favoriți ai lui Henric I, Duce de Guise.
După renunțarea la tronul Poloniei (pe care îl ocupase o scurtă perioadă de timp, între 1573-1574) şi înscăunarea ca rege al Franței (1574 -1589), Henric al III-lea de Valois s-a înconjurat de o serie de favoriți, cunoscuți în istorie sub numele de “mignons”.
Despre ei se spunea că sunt frivoli, preocupați de modă și petreceri şi că au o influență negativă asupra regelui. Cert este că la un moment dat, au intrat în conflict cu oamenii puternicului Henric I, Prinț de Joinville, Duce de Guise și Conte de Eu, conducătorul “Ligii Catolice” (suntem în timpul războaielor religioase).
Lucrurile s-au încins şi mai tare în momentul în care, Henric al II-lea a refuzat să-i dea o înaltă demnitate lui Henric I, acordând-o în schimb unuia dintre favoriții săi, Jacques de Levis, conte de Caylus. La aflarea veştii, unul din oamenii ducelui, Charles de Balsac, I-a defăimat pe beneficiarul favorului regal, chiar la Curtea Franței. Lucrurile nu mai puteau fi rezolvate decât în urma unui duel.
Cei şase combatanți ce trebuiau să se dueleze în ziua de 27 aprilie 1578 erau: Jacques de Lévis de Caylus, Louis de Maugiron şi Guy d'Arces, baron de Livarot (din partea favoriților regelui), respectiv Charles de Balsac d'Entragues, François de Ribérac şi Georges de Schomberg (din partea lui de Guise). La ora cinci dimineața, dueliştii S-au întâlnit pe un teren aflat lângă închisoarea Bastilia, şi au început lupta.
Rezultatul acesteia: Schomberg şi Maugiron au fost ucişi pe loc, François de Ribérac a murit a doua zi în urma rănilor căpătate, Guy d'Arces a avut o rană la cap şi a încetat din viață şase săptămâni mai târziu, iar Jacques de Lévis de Caylus, care a fost rănit de nu mai puțin de 19 ori, şi-a dat duhul după o agonie de 33 de ore. Charles de Balsac d'Entragues a fost singurul care a rămas în viață, doar cu o rană la braț.
Foarte afectat, pe plan emoțional, a fost regele Franței, care şi-a pierdut trei dintre cei mai intimi favoriți. Acest duel a avut însă și implicații politice, contribuind şi mai mult la răcirea relațiilor dintre Henric al II-lea şi Henric I, Duce de Guise.




